E o nouă zi de vacanță. Mathias s-a trezit ceva mai târziu decât de obicei. Soarele părea că face același lucru, căci dormitorul era învăluit încă, într-o umbră răcoroasă. “Ce seară grozavă am avut”, mormăi Mathias întinzându-și brațele cu putere. Apucă draperia de o margine și o dădu la o parte. Surpriză! Soarele nu dormea, era deja sus, mult deasupra blocurilor colorate dimprejur. Lumina lui caldă inunda întreg dormitorul. Mathias strânse ușor ochii și porni vesel către baie. Nu era vreme de leneveală. Trebuia să se pregătească de urgență pentru o nouă zi de vacanță. Făcu câțiva pași dar se opri brusc, încremenit, asemenea unui roboțel rămas fără baterie. Nu mișca nici măcar un deget, doar ochii i se plimbau în toate direcțiile agitați și îngrijorați.
“O, nu! Mi-am uitat trotineta în parc! Trotineta mea nouă!” Ochii i se umeziră. Economisise un an întreg pentru această trotinetă. Și-o dorise de prima dată când o văzuse în raftul magazinului. Era albastră, avea multe dungi portocalii care străluceau noaptea și o sonerie hazlie. Se așeză înapoi pe pat ținându-și capul în palme. Tristețea și dezamăgirea îl cuprinse, sub forma unui val ce îi traversa tot corpul din cap și până în vârful degetelor de la picioare.
“Așa fac mereu. Mai întâi penarul, apoi căciula, mănușile, mingea, pantofii de sport, iar acum trotineta. Tocmai trotineta pentru care am economisit atâta vreme. Tot timpul îmi uit lucrurile. Într-o zi o să-mi uit capul, exact așa cum spune bunica…”
– Că veni vorba de cap… salut Mathias!
Mathias sări ca ars văzând creatura apărută lângă el, de niciunde.
– Da’ ce te sperii așa puștiule? Nu vezi că semănăm?
Mathias îl măsură din cap până-n picioare pe micul intrus. Părea că se uită în oglindă, nu alta.
– Ba văd, prinse glas Mathias. Semănăm foarte bine. Adică ești chiar eu, deși nu știu cum se poate asta, poate că visez sau ceva…
– Nu visezi, sau… nu chiar. Vezi tu, eu sunt o născocire a căpșorului tău. Creierul tău m-a trimis să te salvez. Știi tu… ca să nu-ți uiți capul pe undeva, cum zice bunica. Poți să-mi spui „Întrebăciosu'”, încântat.
Întinse mâna spre Mathias. Acesta stătu puțin pe gânduri, apoi întinse și el mâna și spuse zâmbitor:
– Salut Întrebăciosule! Îmi pare bine să te cunosc. Spune-mi mai multe despre tine totuși. Nu sunt obișnuit să stau de vorbă cu copii ale mele, trebuie să ne cunoaștem mai bine.
– Cum spuneam, eu voi fi ajutorul tău. Am fost aici și până acum, doar că nu m-ai văzut. De câte ori ai fost curios și ai pus întrebări precum de ce?, cum așa?, cum se face că?, eu am fost lângă tine. De fapt, eu te-am făcut să fii curios și să pui acele întrebări. Cu cât pui mai multe întrebări, cu atât o să afli mai multe. Iar cine deține informația, stăpânește situația. Acum însă, am un rol puțin diferit. De câte ori vom merge undeva…
– Stai puțin, îl întrerupse Mathias. Cum să mergem undeva? Suntem identici. Ne vor vedea oamenii împreună. Ce le spun părinților? Că Mathias al lor s-a dublat?
– Nu-ți face griji, amice. Doar tu mă poți vedea, și asta nu tot timpul. Nu o să fiu o pacoste prea mare. Când pleci dintr-un loc în care ai fost și ești pe cale să uiți ceva acolo, eu apar așa, ca prin magie. BUM! Abracadabra! Tu te sperii… puțin la început, până te obișnuiești, apoi Întrebăciosul, adică eu, iți pune întrebarea magică: „Mathias, cu ce ai venit tu aici?”. Te-ai prins? Dacă aș fi fost cu tine aseară când ai plecat din parc, te-aș fi întrebat: „Mathias, cu ce ai venit tu aici?”, tu ai fi zis „cu trotineta”, ți-ai fi luat trotineta acasă și n-ar mai fi fost necesară tristețea din această dimineață. Cum ți se pare? Sună bine, așa-i?
– Interesant, aprecie Mathias. Mai puțin aparițiile tale bruște. Sper să mă obișnuiesc repede cu ele.
– Nu uita că mă vezi doar tu, așa că ai grijă ce și cât vorbești cu mine. Să nu pară că vorbești singur…
– S-a făcut. Acum, ce zici să mergem repede să-mi caut trotineta? Poate că nu a luat-o nimeni din parc și o găsesc acolo unde am lăsat-o.
Dar domnul Întrebăcios dispăruse la fel de magic cum a apărut. Mathias se pregăti în viteză și ieși glonț din casă. Îl luă cu el pe Teddy, un ursuleț de pluș de culoare bej, mic și cu blănița creață.
– Hai Teddy, să mergem! Să găsim trotineta!
Soarele împărțea raze blânde și luminoase în tot cartierul. Teddy zâmbea larg. Așa zâmbea el tot timpul, de aceea era ursulețul de pluș preferat de Mathias. Valul de tristețe care îl cuprinsese de dimineață, se transforma ușor-ușor în speranța că totul va fi bine. Parcul era foarte aproape, așa că Mathias ajunse repede. Îl întâmpină prietenul său Andrei, foarte entuziasmat:
– Hei, Mathias, salut! Hai să-ți arăt ceva foarte tare. Am găsit în parc o trotinetă exact ca a ta. Același model, aceeași culoare, are chiar și sticker-ul acela în formă de S, pe ghidon.
– Asta pentru că am uitat-o eu aseară aici. Ce bine că nu a luat-o cineva!
Trotineta era exact în locul în care o lăsase. Rezemată de o bancă, lângă toboganul cel mai înalt al locului de joacă. Mathias o ridică și o examină cu atenție. Îl așeză pe Teddy pe banca din lemn, ca să aibă ambele mâini libere.
– Bun găsit draga mea trotineta! Mi-a fost tare dor de tine. Câte griji mi-am făcut…
– Hai Mathias! Să facem o tură de parc!
– Bine, însă doar una. Trebuie sa merg să mănânc micul dejun. Am plecat în grabă de acasă, ca să-mi recuperez trotineta și nu am mâncat nimic. Știi că micul dejun este o masa foarte importantă, așa spune mereu mama. Haide! Să mergem!
Se urcă pe trotinetă și porni în viteză. Andrei alerga pe lângă el, pe picioarele lui. Chicotiră veseli preț de câteva minute. Când tura fu gata, se opriră la ieșirea din parc ca își ia rămas bun:
– Trebuie să plec, Andrei. Ne vedem mai târziu!
BUM! Apăru Întrebăciosul umăr la umăr cu Mathias.
– Mathias, cu ce ai venit tu aici?
– Ah, Întrebăciosule ce m-ai speriat!
– Ai spus ceva, Mathias? întrebă Andrei.
– Nu, nu! Ăăăă, pa-pa! Vorbim mai târziu!
– Să nu zici că nu te-am avertizat, zâmbi prietenește Întrebăciosul. Cu ce ai venit tu aici, așadar?
– Oh, nu! Teddy, era cât p-aci să te uit! Îmi pare rău.
Teddy se cocoță în brațele lui Mathias bucuros. Domnul Întrebăcios, dispăru rapid, după cum îi era obiceiul.
Ajuns acasă, Mathias înfulecă pe nerăsuflate micul dejun delicios pregătit de mama lui. Se ridică de la masă în grabă, să fugă la joacă și BUM! Se trezi în spatele său cu Întrebăciosul.
– Măi omule! Dacă pot să-ți spun așa… Îmi sare inima din piept, se plânse Mathias.
– Scuze, prietene. Am un singur mod de prezentare. Îmi pare rău că te-am făcut să tresari.
– Ce mai e acum? N-am uitat nimic, sunt la mine acasă. Sau… am uitat?!
– E drept că mi-am depășit puțin atribuțiile cu această apariție. Nu ai uitat nimic și nici n-ai avea cum, pentru că ești la tine acasă, însă ce-ai spune de o îmbrățișare pentru mama ta? De azi de dimineață robotește prin bucătărie ca tu să mănânci un mic dejun sănătos. Îți poartă de grijă zi de zi fără să obosească și fără să se plangă vreodată. Pentru asta, dar mai ales pentru iubirea pe care ți-o poartă, înainte să te grăbești la joacă, arată-i recunoștința ta.
Mathias trecu rapid informația prin filtrul său personal. Întrebăciosul avea dreptate. Uneori, uita să-și arate afecțiunea pentru părinții săi, cu toate că îi iubea foarte tare. Așa că fu bucuros să țină cont de sfatul prietenului său.
– Hei, mami! Sărut-mâna pentru masă. Te iubesc!
Se agăță de gâtul ei, iar ea primi bucuroasă îmbrățișarea. Își strânse tare-tare la piept micuțul și suplimentar adaugă niște pupicuri părintești bine plasate. Apoi îi întinse niște bani:
– Uite, am o misiune pentru tine. Am rămas fără detergent de vase. Mi-ar prinde bine puțin ajutor. Dai o fugă până la magazin să cumperi?
– Sigur mamă, zise puștiul și țuști direct la ușă.
Își puse în spate rucsăcelul preferat, îl așeză pe Teddy la adăpost într-un buzunar lateral, lăsându-i afară doar capul și porni spre magazin. La intrare își lăsă rucsacul într-unul din dulăpioarele speciale:
– Scuze Teddy, dar trebuie să te las aici. Revin cât ai zice… detergent.
Închise ușa dulapului, roti cheița în broască și o puse cu grijă în buzunar. Apoi fuga la raionul de detergenți. Găsi produsul preferat al mamei la promoție. Cumpără unul și primi încă unul gratuit.
– Minunat! Mama o să fie tare bucuroasă.
Plăti vânzătorului și așteptă răbdător restul, apoi ieși din magazin citind eticheta. “Detergent de vase cu aromă de mușețel. Interesant. Ia să vedem dacă miroase bine.” Desfăcu dopul și își apropie năsucul de lichidul gros dinăuntru. “Ummm! Mușetel. Îmi place…”
Preocupat, Mathias se îndepărtase deja câțiva metri de magazin. Apoi, de nicăieri, BUM! Abracadabra!
– Mathias, cu ce ai venit tu aici?
– Ups! Rucsacul. Mersi, Întrebăciosule, ești un prieten de nădejde.
Se întoarse, își luă rucsacul din dulăpior și se grăbi spre casă. Îi povesti mamei despre afacerea bună pe care a facut-o la magazin, o mai drăgăli câteva clipe apoi își văzu de-ale lui.
Vacanța se scurse repede, în cea mai mare parte, la locul de joacă din parc. Zilele lungi de vară erau prilejul perfect pentru distracție și noi prietenii. Mathias se obișnuise deja cu intervențiile domnului Întrebăcios și nu mai tresărea ca înainte. Mai ales că începuse deja să le anticipeze. De fiecare dată când pleca de undeva, se gândea: „Dacă îmi uit ceva pe aici, apare Întrebăciosul și mă ia la întrebări. Oare am uitat ceva? Cu ce am venit eu aici?”. Așa că Întrebăciosul apăru din ce în ce mai rar, până când nu mai fu nevoit să apară niciodată. Pregătit pentru aventurile din noul an școlar, Mathias nu-și mai uită de atunci nici mănușile, nici căciula, nici penarul ori altceva. De fapt, nu mai uită nimic niciunde, niciodată. Sfârșit
