Bunica Alexandra este o bătrână care trăiește într-o casă la marginea pădurii. Crește animale și cultivă pământul, dar are probleme cu ciorile care îi strică în fiecare an recolta. Ca să scape de ele, face o sperietoare de ciori (Kalimera) pe care o pune în lanul de porumb. Soarele însă, are alte planuri cu micuța.
Proaspăt trezită, Kalimera avea aerul unui nou-născut. Se uita de jur împrejur cu ochii ei mari și negri, asculta cu atenție foșnetul pădurii și adierea gingașă a vântului întrebându-se: „Ăăăă, oare unde sunt? Ce-i cu mine aici? Și ce-i cu mâinile acestea din lemn? Nici nu le pot mișca! Mai bine aș coborî din parul acesta, să nu cumva să cad… “
Ușor de zis…
După zece minute de încordat mușchii, se lăsă păgubașă. Nu era nici chip să se desprindă de el.
Soarele îi dăruise mintea și sufletul unei fetițe de vreo zece ani. Adăugase bunătate, curaj și istețime din belșug, astfel că micuța nu renunțase definitiv la ideea coborârii. Gândurile îi căpătară grai și zise cu voce tare și hotărâtă :
– Nu știu cum am ajuns aici, nici de ce și colac peste pupăză nu îmi amintesc nici cum mă cheamă. Trebuie să mă ajuți să cobor! Te rog, domnule Soare!
Vorbele Kalimerei îl luară prin suprindere pe soare, care nu se aștepta la o reacție atât de rapidă din partea ei.
Încălzi fața micuței cu o rază blândă și îi spuse:
– Nu te neliniști! Te numești Kalimera, ești o sperietoare de ciori care a prins viață. Ai să cobori din parul acela, însă toate la timpul lor.
-Mulțumesc pentru amabilitate, domnule Soare, însă nu credeți că e puțin cam plictisitor pentru mine să stau cocoțată aici toată ziua fără să fac nimic? Un copil de vârsta mea are energie cât să alerge dintr-un capăt al lumii la celălalt. Eu ce fac cu energia mea?
Dar soarele nu i-a mai răspuns.
Kalimera s-a îmbufnat puțin, dar gândurile rele au fost repede uitate. Era o fetiță veselă, așa că a preferat să zâmbească.
Păsările ciripeau prin copaci deja de minute bune, iar stolurile de ciori își începuseră siesta.
“Domnul Soare a spus că sunt o sperietoare de ciori, așa că treaba mea ar fi să sperii ciorile acelea, care tot dau roată lanului de porumb.” Fiindcă nu se putea mișca, începu să se strâmbe în fel și chip, să scoată sunete ciudate și să facă tot felul de mutrițe. Ea se credea înfricoșătoare, însă din gingășia ei nu ieșeau decât niște fețe amuzante.
Ciorile erau totuși precaute. Până mai ieri, nici o arătare cu pretenții de paznic nu apăruse pe aici. Zburară cercuri, cercuri, din ce în ce mai aproape de Kalimera, până ce una dintre ele începu să râdă zgomotos:
– Fetița aceea care face mutrițe dulci, de îți vine să o mănânci, se vrea a fi sperietoare pentru noi?
Întrebarea stârni hohote de râs în întregul stol.
Nu era nici o îndoială, Kalimera era orice, numai sperietoare de ciori, nu. Hohote crăonite de râs, s-au auzit minute în șir de la un capăt la celălalt al stolului.
Garanția 200% la e-book (cartea în format electronic) reprezintă posibilitatea returnării integrale a sumei plătite pentru acesta, iar ebook-ul rămâne la tine. Dacă nu ți-a plăcut povestea, scrie-mi un mail la adresa constantin.maresanu@gmail.com și îți returnez suma integral, fără alte întrebări. Asigură-te că atașezi mailului, factura pe care ai primit-o cand ai facut plata.
Ultimele articole pe blog:
Tati, spune o poveste © 2024 – Made by Seed Agency
