Tati, spune o poveste!

„Cărțile ascund comori, pe care le putem căpăta simplu, doar citindu-le.”

Despre conceptul Tati, spune o poveste!

Locul în care poveștile Măriucăi au prins viață. Cine ar putea rezista îndemnului ei: „Tati, spune o poveste!”. Așa că am spus… Povești mai mici, povești mai mari, povești de seară, sau povești de toată ziua. Pe unele le-am înregistrat audio, iar pe altele le-am transformat în cărți. Am încercat să presar în fiecare dintre ele, un sâmbure de educație cât de mic. Istorioarele îndeamnă la bunătate, prietenie, curaj și zâmbete. Se recomandă citirea lor, măcar o dată pe zi, seara, înainte de culcare.

Cine e autorul?

Soț iubitor și tătic povestitor. Familia și sănătatea sunt valorile mele principale. Mă trezesc plin de energie dimineața, iar zilele îmi par întotdeauna prea scurte pentru câte lucruri mi-aș dori să fac până seara.

Constantin Mareșanu

costi maresanu

Kalimera, sperietoarea de ciori

kalimera sperietoarea de ciori carte pentru copii

Bunica Alexandra este o bătrână care trăiește într-o casă la marginea pădurii. Crește animale și cultivă pământul, dar are probleme cu ciorile care îi strică în fiecare an recolta. Ca să scape de ele, face o sperietoare de ciori (Kalimera) pe care o pune în lanul de porumb. Soarele însă, are alte planuri cu micuța.

Ultimele povestioare pe blog