Este o seară obișnuită în supermarketul de la marginea orașului. Cărucioare mai mult sau mai puțin pline traversează grăbite magazinul în lung și-n lat. Zgomotul roților accentuează senzațtia de grabă, însă muzica din boxe face exact contrariul. O piesă lentă a scăpat în playlist, cel mai probabil din greșeală. Căruciorul împins de Maria, s-a oprit la picioarele mamei sale, în dreptul raionului cu fasole.
– Mami, de ce te-ai oprit aici? întrebă Maria, curioasă?
Mămica fredona veselă cântecul din fundal, așa că răspunse cu greutate.
– Scuze, Maria. M-a cam luat valul din pricina melodiei. Ne-am oprit să căutam un pachet de linte. Ar trebui sa fie pe aici pe undeva…
– Cum ai spus? Lite, de la literă? Ce e aceea o lite?
– Nu lite, zise mama zâmbind. Linte. Un fel de fasole. Sora ei, am putea spune.
– Aaaa…. am înțeles, zise Maria zâmbind. Apoi începu avalanșa de întrebări: De care luăm? Roșie sau verde? Pungă mare sau pungă mică? Faci ciorbică din ea? Luăm doar una sau mai multe?
Mamica răspundea cu răbdare la fiecare întrebare. De partea cealalta a raftului, o forfotă nevăzută foșnea ambalajele. Bobițele de linte se agitau in speranța că cineva o să se oprească în dreptul lor și o să le ia acasă.
– Oooofff…. M-am saturat de raftul acesta. Sunt plictisită de moarte, se plânse o bobiță înghesuită în mijlocul pachetului.
– Te agiți degeaba micuțo, se auzi o altă voce din pachet. Toată ziua ai cerșit atenția oamenilor. Însă ei se opresc rar la noi și atunci cumpără fasole. Cei mai mulți dintre ei își umplu cărucioarele la raftul alăturat, îmbâcsit cu chipsuri și dulciuri pline cu zahăr.
– Dar o cunosc pe fetița aceasta. Vine o dată pe săptămână în magazin. Uneori cu mămica, alteori cu tăticul, câteodată cu amândoi. E fetița cu întrebările. Pune foarte multe întrebări, așa că eu îi spun “Curioasa”. Heeeeeyyyy, Curioasa ?! Aici suntem! Ia-ne cu tine acasă!
Desigur că Maria nu auzea conversația bobițelor de linte. Dacă vorbăria lor s-ar fi auzit în magazin, nu s-ar mai fi înțeles om cu om. Sunt așa de mici, încât într-o pungă încap câteva mii.
– Uite mami, linte. Iau eu o pungă.
Maria se ridică pe vârfuri în încercarea de a ajunge la raftul cu pricina. Îi mai lipseau doar câțiva centimetri.
– Toată lumea atenție la mine, se auzi o voce din punga colorata verde-albăstrui. Era șeful bobițelor.
– Acum ori niciodată! Micuța nu ajunge la raft. Dacă nu facem ceva, o să ia mama ei o pungă, iar ea va lua sigur de pe raftul de sus. Dacă nu ne mișcăm repede, vom rămâne aici mult și bine. Știți cu toții ce aveți de făcut. Adunaaaarea ! După mine,marș!
20.000 de bobițe se îmbulziră spre marginea raftului. Punga se umflă ca un șarpe cu clopoței și căzu exact în mâinile Mariei.
– Am reușit! se bucură Maria. Se pare că am mai crescut puțin.
Puse punga în cărucior și o luă pe mami de mână. Acolo, în ambalajul de plastic începuse deja petrecerea. Bobițele fericite cântau în cor, în ritm milităresc:
Domnu’ nostru comandant a zis adunarea
Și-mpreună am plecat să facem mâncarea
Am pornit cu mic cu mare în călătorie
Mai pe seară cu noroc stăm pe farfurie
– Soldați, atenție la mine! Felicitări, ați reușit. Judecând după faptul că în același cărucior cu noi sunt doamna Țelină, stimabilul Păstârnac și un grup restrâns de morcovi, vă anunț cu bucurie că diseară avem petrecere în jacuzzi pe aragazul din bucătărie.
– Uraaaa !
Și chiar așa a fost, dragi copii. Bobițele au ajuns pe aragaz unde au ținut o petrecere pe cinste. Apoi în farfuria Mariei care s-a bucurat tare mult de gustul lor.
– Mmmm, mami. Ce ciorbică bună ai făcut! Bobițele acestea sunt chiar gustoase. Ești o bucătăreasă tare pricepută.
– Mulțumesc. Eu și cu micuțele acestea, facem echipă bună de fiecare dată când ne întâlnim în bucătărie. Poftă bună !
