O petrecere cu bucluc

E seară. Calendarul bunicii, agățat la loc de cinste în bucătărie, arată ziua de joi, 29 aprilie 2021. Ceasul cu cadran verde așezat pe pervazul ferestrei ticăie obosit. Limbile indică tremurând ora 9 seara. 

“Sunt frântă”, gândi bunica aproape cu voce tare.”Trebuie să dau zor să termin și să merg la culcare. A fost o zi plină”. 

Fusese cu adevărat o zi aglomerată pentru bunica. Era joia Paștelui și conform tradiției strămoșești, ziua în care ea vopsea ouăle. Pe plita din bucătărie fierbeau agale într-o baie colorata roș, vreo treizeci de ouă. Bunica, luă cratița de pe foc, scoase ouăle și le așeză cu grijă într-un coș de nuiele.

– Gata moțatelor. Să stați cuminți aici în coș, să prindeți putere! Duminică vom vedea care dintre voi este mai tare…

Le acoperi cu un șervet brodat, stinse lumina și plecă la culcare.

Dodo, cel mai neastâmpărat dintre ouă, așteptă ca zgomotul pașilor bunicii să se facă pierdut, apoi dădu șervetul la o parte și spuse: 

– Pssst! Hei, fraților! Pssst! Fraților!? Nu vă mai faceți că dormiți, a plecat bunica. E timpul pentru o petrecere în pijamale. 

Deodată, coșul se umplu de ochișori care mai de care mai zburdalnici și veseli. În câteva minute, în bucătăria bunicii, era haos. Ouăle se împărțiseră în grupuri mai mici și făceau tot felul de năzbâtii. Pe plita încă încinsă, în crăticioara cu apă clocotită, patru ouă se bălăceau în voie. Alte patru se urcaseră mai la înălțime și săreau în apă ca de la trambulină. 

– La o parte! 

Pleosc! Pleosc! Pleosc! și …. Pleosc! Zeci de stropi roșii săriră în toate direcțiile. Râsetele răsunau ca un ecou. Din mulțimea veselă se auzi curând un vaiet:

– Au, coaja mea. Am sărit fix pe burtă. Coaja mi s-a făcut bucățele….

Pe celălalt ochi al sobei, un grup și mai mare de roșiori, făceau întrecere. Puseseră o tigaie pe foc și stăteau pe ea să se prăjească. Cine rezista mai mult cu piciorușele în tigaia care frigea de-a binelea, era câștigător. Desigur că multora dintre ei, coaja le-a pocnit de la atâta căldură. S-au întors la coșul de nuiele, unde s-au înghesuit văitîndu-se:

– Arșșș, coaja noastră!

Petrecerea însă, continua…

Pe masă câțiva participanți făceau piruete. Se învârteau pe loc, cu viteză, până ce amețeau. Uneori, amețeau așa de tare că își pierdeau echilibrul și trosc! poc! buf! cădeau de pe masă. Din nou văicărelile întrerupeau veselia petrecerii:

– Au, asta a durut….

Liniștea nopții dispăruse cu desăvârșire. Zgomotele petrecerii atingeau cote alarmante. În colțul camerei, în imediata apropiere a prizei, un castron fusese transformat într-o tiribombă cu ajutorul unui mixer. Ouăle din castron țipau de spaimă, în timp ce vasul se învărtea la viteză maximă. Din când în când bucățele de coji săreau în aer, după întâlnirea cu paletele mixerului. 

În scurt timp Dodo rămase singurul ou cu coaja întreagă.

– Se pare că petrecerea a cam scăpat de sub control… zise Dodo uitându-se spre coșul de nuiele în care cele 29 de surate se înghesuiau rănite. Ce mă fac acum? Bunica nu merită una ca asta. Trebuie să repar situația până mâine dimineață. 

Ieși din bucătărie și se duse glonț spre cotețul găinilor. Curtea era scăldată într-o liniște plăcută. Pe măsură ce se apropia însă, liniștea era înlocuită de tot felul de zgomote și cotcodăceli. Deschise ușor ușa și privi prin deschizătura ei. În lumina slabă din coteț zări o mulțime de ochi deschiși. Toată lumea era trează. Lui Dodo nu-i venea să creadă, așa că se freca la ochi cu îndârjire. Îl întâmpină cocoșul Mitică:

– Ce-i cu tine aici la ora asta micuțule? zise cocoșul pe un ton autoritar.

– Bună seara domnule Mitică. Știți… eu sunt Dodo, unul dintre ouăle vopsite pentru Paște de bunica…

– Copile știu cine ești. Spune repede ce e cu tine pe aici, că mă grăbesc. Am niște găini de supravegheat înăuntru. Astă seara se lucrează schimbul trei.

– Cum adică ?

– În fiecare an de Paște, se întâmplă ca bunica să mai aibă nevoie de ouă suplimentare. Mai face niște colaci, mai se sparg din greșeală…. Așa că noi ne asigurăm ca mâine la prima oră, cuibarele să fie doldora de ouă, gata pentru a fi vopsite la nevoie. Dar tu? Tot nu mi-ai spus ce te aduce pe aici la ora asta? Ai evadat din coș?

– Mă bucur că se lucrează. Știți… eu vin din bucătărie. Acolo a fost o petrecere și lucrurile au cam scăpat de sub control. Eu sunt singurul ou din coșul de Paște care mai are coaja întreagă. Dacă nu fac ceva, bunica va fi tare supărată mâine dimineață. 

– Oooo! Dar ce s-a întâmplat acolo? A fost petrecere sau război? Nu-ți face griji. Ai venit unde trebuie. Îmi plac situațiile de criză. Iar pentru bunica, fac orice. Hai după mine!

Cocoșul împinse ușa cu putere pâna ce aceasta se lipi de zid.

– Cod roșu! Cod roșu! Coșul bunicii este compromis. Am nevoie urgentă de 29 de ouă. 

Ca prin farmec, din cuibare, făcură ochi 29 de ouă și se încolonară în fața cocoșului, ca niște soldați în fața superiorului. 

– Soldați, misiunea voastră este foarte simplă. Mergeți cu Dodo în bucătărie și bălăciți-vă în crăticioara cu vopsea roșie. Apoi așezați-vă confortabil în coșul de nuiele și împliniți tradiția. Grăbiți-vă! În scurt timp se luminează și trebuie să îi dau trezirea bunicii. Am să amân câteva minute cântecul meu, ca să aveți mai mult timp. Bine?

– Am înțeles, să trăiți! răspunseră în cor micuții soldați.

– Mulțumesc domnule Mitică! 

– Cu plăcere, Dodo! Acum, fugiți. Timpul se scurge…

Ușa se închise în urma lor și porniră în grabă spre bucătărie. În scurt timp toate erau colorate și așezate în coș. Dodo s-a ocupat de curățenie. Când Mitică a cântat cu putere primul Cucurigu, bucătăria strălucea. Și-a scuturat mânuțele și s-a urcat și el în coș, acolo unde îi era locul. A răsuflat ușurat: Sărbătoarea Paștelui a fost salvată. 

Sfârșit.