Micuțul Cioca-boca

Era o zi călduroasă de vară. Soarele ardea cu putere la amiază, așa că toate animalele de la fermă erau ascunse la umbră. Liniștea cuprinsese fiecare colțișor. Nicăieri nici o mișcare…

Deodată, zarvă mare în locul în care Getuța, cloșca, își clocea cele cincisprezece ouă. 

– Cocoș! Cocoș! striga Getuța ca-n gură de șarpe…

Animalele știură îndată că s-a întâmplat ceva. Când Getuța își strigă soțul pe numele de familie, nu miroase a bine. 

Getuța continua să strige cât o țineau plămânii:

– Cocoș! Vino repede! Nasc!

Domnul Cocoș, venea agale oprindu-se din loc în loc să mai ciugulească grăunțe de pe jos. Ajunse în dreptul Getuței și rosti pe un ton blând, calm, fără pic de grabă:

– Getuța, draga mea, ce s-a întâmplat?

– Cum ce s-a întâmplat? Nasc, doar ți-am spus. Grăbește-te, cheamă un doctor!

– Liniștește-te draga mea. Tu nu poți naște. Nu ești mamifer. Ai uitat? Din ouăle acelea de sub fundul tău, vor ieși de la sine, cincisprezece gălbiori pufoși. Ai mai trecut prin asta și anul trecut…. și acum doi ani… și …

– Bine, bine! Am înțeles ideea. Ai dreptate. Sunt doar, foarte emoționată. 

Domnul Cocoș a luat-o în brațe ca să o liniștească. Scena era privită de toate animalele din fermă, care se treziseră din somnul dulce al amiezii, alarmate de nașterea Getuței. Sub ochii lor, cioculețe aurii spărgeau cojile casante ale ouălor, Capete piuitoare ieșeau degrabă din micile lor case, care mai de care. În cele din urmă, unul dintre puișori izbuti să se descotorosească de resturile de coajă. Getuța aștepta cu sufletul la gură primul „piu-piu”. Însă în loc de piu-piu, puștiulică grăi mândru scoțând pieptul în față:

– Cioca-boca! Cioca-boca!

Getuța aproape că leșină. Micuțul părea venit de pe altă planetă. Arăta oarecum normal, dar vorbea altă limbă… Curând, frățiorii lui izbutiră să iasă la rândul lor din găoci, așa că ușor-ușor, spectatorii se risipiră. Domnul Cocoș se uita cu mare băgare de seamă la puiuții lui și se consulta cu Getuța:

– O fi bolnăvior…

– Așa cred și eu. Mititelul… O să se facă bine. Să-l lăsăm câteva zile să se înzdrăvenească și apoi îl ducem la Pamfile la un consult.

Pamfile era medicul de la fermă. Un rățoi sălbatic, cu studii superioare, cap verde și cioc galben-auriu, venit cu stolul său din țări străine. Se plictisise de zborurile repetate în căutarea țărilor calde, așa că se stabilise la fermă unde rațele și gâștele domestice îl primiseră foarte bine. Ba chiar, datorită studiilor sale, rățoiul se bucura de respectul tuturor animalelor din fermă. Era numit domnul doctor Pamfile.

Zilele de vară se scurgeau cu repeziciune. Familia Cocoș se plimba în voie prin ogradă zi de zi, de dimineața până seara. Getuța își luase foarte în serios rolul de mamă și își chema puișorii ori de câte ori găsea un firicel de iarbă proaspăt, ori vreo rămă. Puii ei creșteau văzând cu ochii. La fel și micuțul Cioca-boca. Așa-i rămăsese numele, căci nu putea să spună piu-piu, nici în ruptul capului. 

Cioca-boca era și cel mai năzdrăvan dintre frați. Se cocoța foarte repede pe garduri și uneori chiar și in copacii mai micuți. Ciocănea cu ciocul tot ce îi ieșea în cale, așa că ușile cotețului căpătaseră niște găuri de toată frumusețea. În câteva săptămâni, cotețul era ciuruit, ca după război.

– Cred ca e timpul să mergem la domnul doctor Pamfile, zise Getuța într-o dimineață.

Așa că îl luă pe micul poznaș de aripioară și străbatură împreună curtea. În scurt timp ajunseră la cabinetul lui Pamfile. Era o zi tare aglomerată. Domnul Pamfile nu mai știa ce pacient sa vadă mai întâi. Urgențe, peste urgențe…. Doi câini ajunseseră la pansat după o încăierare pentru un os. Acum stăteau cuminți cu botul pe labe, în timp ce domnul Pamfile îi îngrijea dojenindu-i părintește. În celălalt colț al încăperii măgărușul stătea în 3 picioare după ce călcase într-un cui ruginit. 

– Mă ocup imediat și de tine, prietene, zise doctorul batându-l prietenește pe spate.

Apoi se întoarse la cei doi câini să-și termine pledoaria. Domnul Pamfile își luase foarte în serios rolul de doctor și din când în când făcea și pe psihologul.

– Ziceți dragii mei, ce ați învățat din încăierarea voastră de astăzi?

– Păi…. cred că am fi putut să procedăm altfel, zise unul dintre ei.

– Așa este. Nu ne-a ajutat cu nimic lupta. Ba chiar ne-am ales fiecare cu niște julituri strașnice. Data viitoare o să procedăm diferit. 

– Cum așa? întrebă doctorul, prefăcându-se că nu pricepe.

Cei doi se gândiră o clipă, după care răspunseră aproape sincron:

– Vom împărți osul!

Scena era privită cu încântare de către toți cei prezenți. Se pare ca domnul Pamfile chiar era un bun psiholog. Câinii veniseră mușcându-se, dar plecară ca doi prieteni, ținând de osul buclucaș, fiecare de câte un capăt. Cozile le fluturau din stănga-n dreapta, iar mersul voios le era săltat, ca cel al cailor la concursurile de echitație.

Cioca-boca mai avea de așteptat până să fie consultat, iar răbdarea nu era punctul lui forte. Mormăia în gând încercând să se abțină: „cioca-boca! cioca-boca! cioca-boca”. Apoi s-a întors către fereastră și a  început să ciocăne rama de lemn a acestuia. Cioca-boca, cioca-boca…. până ce geamul s-a desprins de ramă și a căzut pe podea unde s-a spart în zeci de bucățele. 

Domnul Pamfile a tresărit teribil și odată cu el Getuța care nu știa ce să mai facă. L-ar fi certat pe micuț, dar era mai preocupată să strângă cioburile. În scurt timp, doctorul s-a apropiat de cei doi. S-a aplecat la nivelul puștiului și l-a privit cu blândețe.

– Nu te teme, nu te voi certa. Sunt prietenul tău. Ajută-mă să înțeleg ce s-a întâmplat!

Getuța interveni: 

– Domnule doctor, nu știu ce e cu el. De când s-a născut nu zice piu-piu și distruge tot ce-i de lemn în jurul lui. Ba chiar câteodată noaptea visează, se zvârcolește în cuib pe toate părțile și începe tot așa: „cioca-boca, cioca-boca”. Cred că e bolnav, mititelul. Vă rog, ajutați-l să se facă bine!

Pamfile examină cu atenție trupul lui Cioca-boca, ciocul, penele… Apoi se interesă de vârsta lui, ce îi place să mănânce și ce nu. Tăcerea umplea camera în așteptarea diagnosticului. 

– Puiule, fii draguț și apasă cu ciocul tău pe întrerupătorul acela alb de lângă ușă. S-a cam întunecat aici. Abia dacă vă mai văd…

Cioca-boca se uită cu îndoială la butonul alb, pătrat. Era atât de sus…. Își făcu curaj și fâl-fâl din câteva bătăi de aripi se propti cu ciocul direct în el, aprinzând lumina. Apoi ateriză lin lângă mămica lui, căreia nu-i venea a crede.

– Iată, doamnă Getuța. Puiul dumneavoastră nu e bolnav. E doar diferit. Asta pentru că nu e pui de găină ci de ciocănitoare. Poate zbura și preferă insectele, așa cum ați spus chiar dumneavoastră. Sparge cu ciocul tot ce prinde în căutarea lor. În rest, e inofensiv. Probabil că oul din care a ieșit a ajuns accidental în cuibul dumneavoastră.

Getuța nu mai putea de bucurie, căci i se luase o piatră de pe inimă. Puiul ei era perfect sănătos. Abia aștepta să îi dea vestea cocoșului.

Mulțumiră domnului Pamfile și plecară bucuroși spre casă făcând planuri. 

– O să îți facem un cuibușor mai la înălțime cum îți place ție. Vom lăsa fereastra deschisă la coteț, ca să poți pleca oricănd, la ciocănit prin pădure. 

Micuțul Cioca-boca aproba ideile bucuros. Țopăia de fericire în jurul Getuței.

– Te iubesc, mami!

– Și eu te iubesc, puiul meu!

Sfârșit

Această poveste a fost citită de către Marina. Apasă aici dacă vrei să o cunoști.