Legenda papucilor fermecați

legenda papucilor fermecati - poveste gratuita pentru copii

E vară. Soarele strălucește cu putere deasupra satului, pârjolind ogoarele. Umbra copacilor a devenit locul preferat al tuturor vietăților din curtea bunicii Ileana, așa că Lolita stă tolănită sub un stejar înalt ce pare că gâdilă norii în talpă. Este o oiță tare drăgălașă. Blândă și jucăușă, a devenit repede jucăria tuturor copiilor din sat. Cu toate acestea, căldura sufocantă de iulie îi alungase de pe chip orice urmă de bucurie. Lâna ei mare și groasă, o mândrețe de plapumă care îi ținuse de cald toată iarna, devenise acum, un cuptor. Micuța Lolita se cocea la foc mic sub ea, sleită de puteri.

„Nu mai pot”, se gândea Lolita. Mi-aș dori să mă tundă cineva chiar acum. Aș da la schimb cea mai moale lână din lume. Botoșii croiți din ea vor face fericiți foarte mulți copii: 

Lână nouă, lână veche

Iaca-ți șoptesc la ureche

Du-te de la mine-ndată

Și te-oi duce fermecată…

Lolita repeta încontinuu versurile ca pe o incantație. Chipul i se umplu de bucurie când o zări pe bunica Ileana apropiindu-se.

– Lolita, Lolita… zise bunica îndreptându-se spre ea cu o foarfeca mare în mână. E timpul să mergi la salon. Nu știu cât ai să mai reziști cu toată lâna asta pe tine…

Lolita zâmbea acum cu gura pâna la urechi. „Oau! A mers. Nu-mi vine să cred!” Într-o oră tunsoarea era gata, iar ea era mai ușoară ca niciodată. Bunica a strâns toată lâna, iar seara s-a pus pe treabă. 

„O să iasă câteva perechi bune de papuci”, își zise punând ibricul de ceai pe foc. Apoi își aprinse veioza veche și se așeză confortabil pe fotoliu. 

În câteva zile, prima pereche veselă de papucei fu gata. Într-o lună de zile, casa bunicii era plină de perechi de papuci de toate mărimile care își așteptau proprietarii. Bunica avea mulți nepoți, iar nepoții aveau colegi si prieteni, așa că, în scurt timp, botoșeii ajunseră rând pe rând în casele copiilor, așezați cu grijă în camerele lor.

Vara își luase de mult la revedere, iar toamna se grăbea să-și termine reprezentația.

 – Ce dimineață răcoroasă, zise Antonia acoperindu-și gura deschisă până la urechi. 

– Ușurel, Somnorilă! Caști cu așa poftă încât am impresia că o să mă înghiți și pe mine și toate jucăriile din cameră, zise Sara frecându-se la ochi. 

Sara și Antonia sunt două nepoțele ale bunicii Ileana, ce împart aceeași cameră. Se înțeleg foarte bine și seamănă ca două picături de apă. Nici nu ar avea cum altfel, căci sunt gemene. 

– Merg să mă spăl pe dinți, mergi și tu?

– Sigur că da. Numai că mi-au cam înghețat picioarele. Îmi trebuie o pereche de șosete, urgent.

– Stai puțin! Am o idee… Mai ții minte că ne-a dăruit bunica niște papucei de casă din lână? Cred că e momentul să-i căutăm. Hei! Papucilor ?! Unde sunteți?

Papucii stăteau comod în cel mai de jos sertar al comodei din camera fetelor. Nu se mișcaseră nici un milimetru de când mama fetelor îi așezase acolo. Erau două perechi identice. Bătrâna îi croise atât de bine încât nu îi puteai deosebi. Pufoși și călduroși ca nimeni alții. Auzindu-se strigați, făcură ochii mari. Se scuturară bucuroși ca niște căței după baie și se uitară unii la ceilalți:

– Haideți fraților! E timpul!

Se așezară cuminți în buza sertarului și așteptară. Fetele îi găsiră repede și îi încălțară cu rapiditate. Apoi își văzură de ale lor: o oră, o zi…. o săptămână. Nimic neobișnuit până într-o dimineață când Sara nu-și mai putea lua ochii de la botoșii ei și nu înceta să se frece la ochi. 

– Ce s-a întâmplat, Sara? spuse Antonia ridicându-se somnoroasă. La ce te uiți așa mirată?

– Uite, Antonia! Papucii…. papucii mei… cineva i-a colorat atât de frumos! 

Bucuria Sarei era justificată. Botoșii erau atât de frumos colorați încât ai fi zis că sunt doi norișori împletiți cu măiestrie cu un curcubeu. Fiecare firicel de lână era atent colorat, în cel mai mic detaliu.

– Oau!!! Cine a făcut asta, se pricepe tare bine. Pun pariu că mama i-a colorat. Tata nu are atât de multă răbdare. Haide să-i întrebăm!

– Mami! Tati! Unde sunteți?

La început părinții au crezut că e o glumă, apoi fetele, apoi bunica, pe care au sunat-o îndată să afle ce s-a întâmplat… Nimeni nu știa nimic și toată lumea bănuia pe toată lumea. Papucii se coloraseră de la sine ca prin farmec. Apoi surprinderea s-a transformat în supărare căci Antonia și-ar fi dorit ca și papucii ei să fie la fel de colorați.

– Nu-i corect. Suntem surori și trebuie să avem lucrurile la fel. Oricine ți-a colorat papucii, să facă bine să îi coloreze și pe ai mei!

Sara se apropie de sora ei și o îmbrățișă cu putere. 

– Îți înțeleg tristețea. Probabil că și eu, în locul tău, m-aș fi simțit la fel. Dar îți propun ceva: vom împărți perechea colorată de papuci, astfel încât să avem din nou la fel. Fiecare dintre noi, va avea câte un botoș colorat și căte unul alb. Ce spui?

Antonia își șterse lacrimile și dă-te din cap aprobator. Apoi făcură schimbul și o zbughiră la joacă, fericite.

După încă o săptămână, într-o nouă dimineață, Sara a rămas mută de uimire. Papucul ei alb se colorase și el, astfel că perechea ei era din nou complet colorată. A trezit-o cu repeziciune pe Antonia să vadă minunea. Dar Antonia nu s-a bucurat, căci papucul ei rămăsese tot alb. Așa că toată ziua, Sara s-a tot gândit cum să facă să-și ajute sora. Și-ar fi dorit să împartă cu ea și acest al doilea papuc dar nu avea cum… Așa că a aprins laptopul și a căutat pe internet. Mai întâi a găsit o mulțime de poze cu botoși colorați, apoi cântecele despre papuci… Trecuse deja o oră și nici o căutare nu dăduse rezultate. 

– Of! Trebuie să existe ceva. Sigur cineva a scris despre asta vreodată, în toată lumea asta mare. Dar cum să caut?!

Apoi îi veni o idee. Scrise în motorul de căutare „legenda papucilor fermecați”, apăsă Enter și … BINGO! Un articol dintr-o revistă franțuzească, scris cu foarte mulți ani în urmă, vorbea despre asta. Apăsă pe butonul de traducere și citi pe nerăsuflate articolul. Totul părea să aibă sens. Se spune că, pe vremuri, în nordul Franței, a existat o oiță blândă și prietenoasă, iar din lâna ei s-ar fi croit niște papuci de casă fermecați. Albi la început, aceștia se colorau atunci când copilul care îi purta dădea dovadă de generozitate. Iar Sara era foarte generoasă. De fiecare dată când primea ceva împărțea cu sora ei și chiar și cu părinții. Obișnuia să ia bani din pușculița ei să cumpere fructe pentru toată familia. Jucăriile cu care nu se mai juca, le făcea cadou unor copii nevoiași, în fiecare an în apropierea Crăciunului. 

“Se pare că Lolita noastră are lâna fermecată”

Antonia i s-a alăturat în fața ecranului, ronțăind un măr. În scurt timp s-a ridicat de pe scaun și a spus cu voce tare ceea ce-i trecea prin cap, ca pe o declarație:

– Nu m-aș fi gândit niciodată cât de important este să fim generoși. Am vrut mereu să am eu cât mai multe, fără să mă gândesc la ceilalți. În schimb tu ești foarte generoasă, Sara. Vreau să fac și eu asta. Să fiu și eu așa. Vreau să împart cu ceilalți. Încep chiar de acum. Vrei jumătate din mărul meu?

Bucuroase pentru descoperirea făcută, au pornit cântând, la joacă.  Timpul s-a scurs, iar Antonia a învățat să dăruiască din ce în ce mai mult celor din jur. Așa că, într-o dimineață, dormitorul fetelor răsuna a bucurie și zâmbete. Al patrulea papucel se colorase și el, asemenea fraților săi. Acum ambele perechi străluceau precum niște curcubee jucăușe. 

– Fetelor, ce-i cu veselia aceasta, așa dis-de-dimineață? Întrebară părinții zămbindu-le din ușa dormitorului.

– Ce zici Antonia? Le spunem și lor secretul? 

– Sigur că da. Suntem foarte generoase, ai uitat? Abia aștept să le povestim. 

– Mămico, tăticule, așezați-vă comod. Urmează să aflați “Legenda papucilor fermecați”. A fost o dată ca niciodată…

Kalimera, sperietoarea de ciori

kalimera sperietoarea de ciori carte pentru copii

Bunica Alexandra este o bătrână care trăiește într-o casă la marginea pădurii. Crește animale și cultivă pământul, dar are probleme cu ciorile care îi strică în fiecare an recolta. Ca să scape de ele, face o sperietoare de ciori (Kalimera) pe care o pune în lanul de porumb. Soarele însă, are alte planuri cu micuța.

Fii primul care află când scriu o nouă poveste gratuită.
Lasă-ți aici adresa de email.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *