– Hei, Alex! Deschide ochii!

   Alex nu reacționă, așa că se alese cu câteva bobârnace bine plasate de către sora sa.

   – Auch, Arya! Încetează, mă predau!

   – Vorbește mai încet! Nu vrei să se întorcă mama sau tata.

   – Și acum ce facem? întrebă Alex, nedumerit.

  Arya nu răspunse. Cât ai clipi, fu jos din pat mergând tiptil, ca o panteră. Se întoarse rapid sub plapumă, având în brațe cartea lor cu povești de groază. 

   – Trebuie să vedem cum se termină. 

   – Dar nu putem aprinde lumina.

  – Liniștește-te bro! Ți-am spus că am un plan. Trage-ți plapuma peste cap! Ne vedem dedesubt.

   Se băgară amândoi sub plapumă. Niciun strop de lumină nu trecea de țesăturile groase ale plăpumii. Arya scoase din buzunarul pijamalelor ei pufoase un pix, care la capătul opus al minei, avea o lanternă. Deschise cartea și îndreptă bulina de lumină alba spre primul paragraf. Alex interveni nerăbdător:

   – Mai avem douăsprezece pagini. N-ar trebui să dureze mult. 

  – Nu putem să citim cu voce tare. Am risca prea mult. Fiecare citește în gândul său. Ești gata?

   Alex încuviință din cap și începură amândoi lectura:

…………………………….

   “Ceața devenea din ce în ce mai deasă pe măsură ce se apropia de Tomas. Purta cu ea voci care șopteau cuvinte neînțelese și țipete asurzitoare. Licăriri roșiatice străpungeau aburul albicios, apropiindu-se.

   „Asta nu e a bună! Gândește, Tomas! Gândește!”

…………………………………

   – Nu mai pot, se plânse Alex. Îmi este foarte somn.

   – Pe bune? Mai bine ai recunoaște că ți-e frică.

   – Nu îmi este frică deloc. Am citit povești mult mai înfricoșătoare.

   Nu trebuia să fii expret, ca să-ți dai seama că Alex era de-a dreptul înfricoșat. Oarecum normal pentru un băiețel de numai opt ani.

   – Bine, fricosule! Citesc doar eu!