E cald si soare cât vezi cu ochii. Soare pe cer, soare sclipind în geamurile clădirilor, soare peste tot. Un abur tremurând iese din asfaltul încins și se ridică la cer agale. Ochii trecătorilor sunt acoperiți de ochelari negri și capetele de pălării colorate.
La terasa din colțul străzii, Morcovete își trage sufletul. Așezat sub o umbrelă imensă, inscripționată cu numele restaurantului, caută cu privirea un chelner care să îi ia comanda. Sudoarea îi curge lin de pe frunte împreunându-se sub bărbie. “Nu e o zi potrivită pentru tine”, gândi Morcovete învârtind prietenește roțile skateboardului său.
– Vărzico, bună!
– Bună, Morcovete. Cu ce te servesc astăzi? O sticluță cu apă, ca de obicei?
– Mi-ar plăcea. Dar mai bine adu-mi altceva astăzi. O băutură care să îmi dea multă energie. Mai vreau să mă dau pe skateboard o vreme…
– Aș avea ceva, spuse Vărzica, temătoare. Barmanul nostru lucrează la o băutură specială. Un energizant. Așa ii spune el. Vrei să îți aduc un pahar?
– Adu-mi două te rog. Îmi e atât de sete…
Zis și făcut. În cinci minute, pe masa lui Morcovete stăteau două pahare pline cu un lichid tulbure. Paiele verzi din ele dădeau să se ridice la suprafață. Morcovete nu stătu prea mult pe gânduri. Îi mulțumi Vărzicăi și bău jumătate din primul pahar pe nerăsuflate. Apoi îl ridică din nou la gură, dar înainte să apuce să ia încă o înghițitură, dispăru ca prin farmec. Paharul, rămas nesusținut, căzu pe masa de sticlă și se facu bucăți. Băutura energizantă se împrăștie peste tot lăsând o dâră lipicioasă pe masă și pe scaune.
Zgomotul se auzise destul de tare, așa că Vărzica ieșea din restaurant pregătită pentru dezastru. Avea o lavetă umedă intr-o mână și o mătură în cealaltă.
– Hei, Morcovete, ce-ai făcut? Ai scăpat paharul pe jos? Morcovete, unde ești? Morcoveteeee?
“Băiatului acestuia îi arde de glume.”
– Morcovete, unde te-ai ascuns?
Nici urmă de el. Ușor, ușor Vărzicăi îi pieri zâmbetul și începu să se îngrijoreze.
“Dacă ar fi plecat fără să plătească nu și-ar fi lăsat skateboardul aici. În plus, Morcovete e un tip foarte educat, nu ar face una ca asta. Dacă nu se întoarce în 30 de minute, îl sun pe detectiv”.
Ochii i se agitau continuu. Același soare arzător, aceeași toropeală. Trecători de colo-colo, căutând un petic de umbră. Nici urmă de Morcovete…
– Alo! Domnule detectiv? Vărzica sunt, de la restaurant. Puteți să veniți până la noi? Știți… un client a dispărut de la masă.
– Probabil că nu a vrut să plătească și a șters-o, zise detectivul cu vocea lui gravă. Nu ar fi singurul care face asta…
– Nu cred că este vorba despre asta. Și-a lăsat skateboardul lângă masă. Pare mai degrabă că a s-a evaporat…
– Interesant. De mult n-am mai avut o dispariție misterioasă în orașul acesta plictisit. Ajung în câteva minute. Să nu atingi nimic de la masa lui, bine?
– Prea târziu domnule detectiv. Am făcut deja curățenie…
Vărzica se așeză pe scaunul lui Morcovete să își tragă sufletul. O dureau picioarele și îi era cald. Se uita cu poftă la paharul plin, rămas pe masă. Încă mai părea rece. “Nu cred că îl ajută pe domnul Castravete paharul acesta neatins. Ar fi păcat să se irosească”.
Ridică paharul la gură și sorbi prin paiul verde băutura energizantă…
…..
În numai cinci minute, detectivul Castravete era deja la fața locului.
– Vărzica, am sosit. Unde ești?
Detectivul se duse glonț la masa cu pricina. Skateboardul era la locul lui, așa că îi fu ușor să o recunoască.
– Vărzica, ai spus că ai facut deja curățenie. E plin aici de cioburi și băutură lipicioasă. Nu e momentul să ne jucăm de-a v-ați ascunselea. Vărzicaaaa ?!!!?!!!!
Domnul Castravete intră val-vârtej în restaurant și se opri in fața barului. Ceru barmanului să îi pregătească o băutura ca cea pe care o primise Morcovete la masă.
– Sigur, imediat! Barmanul se arăta foarte încântat să prepare licoarea.
– Ce fel de băutură este? Cum se numește?
– Nu are încă un nume. E o băutură inventată de mine. O să bat toate recordurile din lume cu ea. Cred că îi voi da numele meu. E cea mai dulce și cea mai energizantă din lume.
Își freca mâinile de bucurie și visa cu ochii deschiși. Avea o privire ciudată, ușor diabolică.
Castravete a luat licoarea tulbure și a plecat spre mașină. A acoperit paharul cu un capac de plastic și l-a dus la laborator, pentru analize. Acolo l-au întâmpinat Roșioara și Ardeiuță. Au luat paharul și au intrat cu el în laborator de urgență. Ardeiuță a tras într-o seringă câțiva mililitri de lichid pentru teste.
Roșioara, care nu băuse nimic toată ziua, era tare însetată.
– Ce să fie oare, suc?
– Habar n-am, detectivul l-a adus, ca să îl analizăm.
– Are chef de glume. Este doar un suc acidulat, zise ea, sorbind licoarea dintr-o înghițitură.
Ardeiuță rămase înmărmurit. Sub ochii lui, paharul se făcu praf și pulbere pe podea, iar Roșioara dispăru. Ușa laboratorului se mișcă preț de câteva secunde ca și cum ar fi fost trântită la perete de un vânt puternic. Apoi ieși pe hol strigând cât îl țineau plămânii:
– Detectiv Castravete! Detectiv Castravete! A dispărut Roșioara.
Intrară impreună în laborator îngrijorați.
– Analizele arată că băutura asta are de 100 de ori mai mult zahăr decât orice suc analizat până acum. Energia pe care o primești este mult prea mare. Totuși nu este o licoare magica, vreo poțiune vrăjitorească sau ceva de felul acesta, deci nu te poate face să dispari. Roșioara e undeva pe aici, doar că se mișcă prea repede ca să o putem vedea.
– La fel și Vărzica și Morcovete! adaugă detectivul. Am o idee! Roșioara are telefon?
– Sigur că da. Și încă unul foarte performant. Știiți că e pasionată de tehnologie.
– Dacă are gps-ul activat, putem vedea unde se află. Putem face asta și pentru Vărzica și Morcovete.
Computerul laboratorlui porni intr-o clipă.
– Privește, domnule detectiv. Roșioara se mișcă pe hartă prin tot orașul cu o viteză uimitoare. Dacă ar trece pe lângă noi, nici nu am vedea-o.
– Vărzica și Morcovete cum sunt?
– Vărzica se mișcă aproape la fel de repede, dar Morcovete pare că și-a mai pierdut din energie. Aleargă cu o viteză aproape normală.
– Asta e bine. Înseamnă că băutura își pierde efectul în câteva ore. Să mergem să îi găsim. Vor fi aproape leșinați când vor rămane fără energie.
Orașul forfotea de aglomerație. Gps-ul indica faptul că Morcovete, primul dintre viteziști care a rămas fără energie, stă nemișcat într-un parc. Timpul se scurgea cu viteza melcului. Detectivul castravete era tare îngrijorat.
– Uite-l acolo, zise Ardeiuță. E pe banca aceea.
Morcovete stătea sleit de puteri pe o bancă în parc. Ochii îi avea nici prea închiși dar nici prea deschiși. Părea că doarme, dar că e și treaz.
– Morcovete, ne auzi? Ești bine?
– Viteză, viteză, viteză. Curbă la stânga, curbă la drepta…. o nu, semaforul e roșu. N-am frâne, ce mă fac? viteză, viteză, viteză…
– Morcovete, trezește-te! Visezi!
Detectivul Castravete îl ciupi tare de obrăjori, apoi îl gâdilă teribil în palmă. Morcovete deschise ochii cu greutate, ca și cum două pietre mari i-ar fi atârnat de pleoape.
– Ce e? Ce s-a întâmplat? Unde sunt? Unde e skateboardul meu?…Și energizantul. Comandasem un energizant. Vărzico, unde ești? Cât timp îți ia să aduci o băutură la masă? Aoleu… Capul meu! Mă doare îngrozitor!!!
– Domnule detectiv, gps-ul arată că Vărzica s-a oprit din mișcare la câteva străzi distanță.
– Hai Morcovete, n-avem timp de explicații. O sa-ți povestim pe drum.
……
E deja seară. Căldura sufocantă a lăsat loc unei adieri blânde care răcorește străduțele orașului. La restaurantul din colțul străzii se aud râsete și chicoteli. O masă de sticlă rotundă, gazduiește cinci amici puși pe glume.
– Domnule barman, ai ceva de spus în apărarea ta? zise detectivul Castravete.
Barmanul Broccoli, căci despre el este vorba, zâmbea timid, cu roșeață în obraji.
– Îmi pare rău că v-am dat să beți așa ceva. Nu m-am gândit că o să vă facă rău. Imi doream tare mult să inventez o băutură care să fie cea mai bună, cea mai dulce, cea mai energizantă. Se pare că am dat-o în bară.
– Nu-ți face griji. Am trecut cu bine peste aceasta provocare, zise Morcovete.
– Da, adăugă Vărzica. Și nu am trecut oricum, ci în mare viteză :)))
Râsetele lor l-au facut pe Broccoli să se simtă mai bine.
– Fac cinste dragi mei, zise el. Pentru fiecare, un energizant din partea mea!
– O, nu, gata cu energizantul. Mi-a ajuns, zise repede Roșioara.
– Vorbeam despre un altfel de energizant. Unul foarte bun și foarte sănătos inventat cu mult timp în urmă, și nu de mine. Ce spuneți, vrea cineva limonadă? Cu miere…
– Limonadă cu miere ?!?! Daaaaaa, răspunseră zâmbăreții în cor.
Sfârșit!
